Obligația montării repartitoare până la sfârșitul anului, amânată cu un an

RADET începe probele la cald

USR spune că a a reușit, printr-un amendament, să obțină amânarea obligației de a se monta repartitoare până la sfârșitul anului 2023. 

“Legea eficienței energetice (nr. 121/2014) prevede, în forma acum în vigoare, că românii racordați la sistemele centralizate de încălzire sunt obligați să-și monteze repartitoare până la 31 decembrie 2022. USR a obținut amânarea cu un an a acestei obligații.

Românii care locuiesc la bloc mai au  la dispozitie un an pentru a-şi monta repartitoare la calorifere. „Am stat de vorbă în ultimul an cu zeci de președinți de asociații de bloc care mi-au explicat de unde vine reticența montării acestor repartitoare. Am aflat că au fost asociații care le-au montat și apoi le-au demontat pentru că au existat probleme cu costurile și repartizarea agentului termic. Principiul de a plăti cât consumi este corect, însă, din discuțiile avute, am înțeles că repartitoarele, așa cum sunt ele astăzi nu răspund acestei nevoi. E necesară o discuție mult mai amplă pentru a găsi soluții serioase în următorul an”, declară deputata USR Cristina Prună, vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și servicii, potrivit romaniatv.net.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.