Garnituri de tren, oprite din circulație din cauza mizeriei

FOTO: Furculeșteanu Andrei/Facebook - CFR Călători
FOTO: Furculeșteanu Andrei/Facebook - CFR Călători

Nouă garnituri de tren au fost oprite de la funcţionare de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, la Bucureşti,  în urma neregulilor găsite de către comisari.

Astfel, au fost găsite nereguli scaune murdare, grupuri sanitare neigienizate, praf în instalaţiile de aer condiţionat.

În urma verificării garniturilor de tren de la Revizie Vagoane Bucureşti Basarab şi Revizie Vagoane Bucureşti Griviţa, au fost aplicate amenzi în valoare de 30.000 de lei, potrivit ziare.com.

„O găletuşă, o cârpă murdară şi multă indolenţă. S-au aplicat sancţiuni şi sper că acest semnal de alarmă să schimbe lucrurile în bine. A merge cu trenul astăzi este o cursă cu peripeţii. Covid-ul pare o favoare. CFR pare doar o vacă de muls”, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu.

Au fost găsite grupuri sanitare dotate cu vase de wc și lavoare vechi, ruginite, crăpate, neigienizate, cu miros pătrunzator; lipsa materialelor dezinfectante, a mijloacelor de ştergere/uscare a mâinilor, lipsa săpunului lichid.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.