Europarlamentari români cer ajutorul UE pentru fermierii români

Fermierul român e harnic, dar sărac, pentru că țara de guvernată prost, chiar dacă guvernul s-a lăudat cu producţii record obţinute de către fermierii români

Europarlamentarii PNL, Dan Motreanu şi Daniel Buda, au solicitat Comisiei Europene sprijin financiar suplimentar pentru fermierii români, în contextul atacurilor Rusiei asupra porturilor ucrainene Reni şi Ismail şi a faptului că Rusia a stopat acordul internaţional privind transportul grânelor din Ucraina pe Marea Neagră.

CITEŞTE ŞI: Daea, mesaj pentru fermieri: Intrăm la recoltat şi trebuie să avem spaţiile libere!

Pachet de sprijin

„Solicităm pregătirea unui nou pachet de sprijin financiar pentru fermierii români. De asemenea, cerem identificarea şi punerea la dispoziţie în regim de urgenţă a unor fonduri europene suplimentare pentru modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport (terestru, fluvial, maritim) care să facă faţă volumului adiţional de mărfuri ucrainene transportate, consolidarea culoarelor verzi de transport, dezvoltarea capacitaţilor de stocare a grânelor pe teritoriul României”, a afirmat Dan Motreanu, conform unei postări de marţi pe pagina de Facebook a PNL.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.