Curtea de Apel Bucureşti: Sorin Oprescu rămâne în arest preventiv. Hotărârea e definitivă

Curtea de Apel BucureștiCurtea de Apel București a respins definitiv, marți, cererea primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai ușoară – arestul la domiciliu sau controlul judiciar – în dosarul în care este acuzat de luare de mită.

Judecătorii de la Curtea de Apel București i-au respins lui Sorin Oprescu o contestație, după ce acesta primise o decizie nefavorabilă pe 25 septembrie din partea Tribunalului București.

Sorin Oprescu a fost arestat preventiv pe 7 septembrie, iar de atunci a acuzat mai multe probleme medicale, el fiind internat patru zile la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost supus unor investigații amănunțite. Potrivit DNA, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din București un sistem prin care firmele care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului edilului-șef al Capitalei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.