Ciucă vrea să meargă la Bruxelles cu Budăi: Se decid pensiile românilor!

FOTO: Gov.ro
FOTO: Gov.ro

Nicolae Ciucă s-a declarat dispus să meargă alături de ministrul Muncii, Marius Budăi, la Bruxelles acolo unde vor avea loc discuţii pe tema PNRR şi pe tema procentului din PIB pe care România să îl aloce sistemului de pensii.

„Am avut discuţii cu domnul ministru Budăi, am avut discuţii cu liderii partidelor din compunerea coaliţiei, cu fiecare dintre ei am căzut de comun acord să prezentăm şi am prezentat discuţiile pe care le-am avut la Comisia Europeană (…) astfel încât să putem să avem o înţelegere cât se poate de clară vizavi de ceea ce înseamnă PNRR. Este foarte corect că în interiorul documentelor de referinţă nu este trecută o dată anume pentru a negocia sau renegocia anumite capitole sau anumite puncte din PNRR. În schimb discuţia a fost de următoarea manieră: haideţi să vedem în primii doi ani, concret, ce s-a realizat după care putem să discutăm în funcţie de modul în care a început şi s-a derulat programul în această perioadă”, a declarat premierul Ciucă, miercuri seară, la Antena 3.

Asigurarea unui trai decent

Nicolae Ciucă a precizat că îl înţelege foarte bine pe ministrul Muncii şi că a pus în centrul programului de guvernare cetăţeanul român. Acesta afirmă că deciziile care urmează să fie luate sunt foarte asumate pentru a face tot ce poate astfel încât cetăţenii să aibă asigurat venitul pe care îl merită atunci când ies la pensie.

CITEŞTE ŞI: Premierul Ciucă: După 15 februarie, discutăm despre ridicarea restricțiilor

„Îl înţeleg foarte bine pe domnul ministru, este responsabilitatea dânsului şi a noastră, a tuturor, să avem grijă de tot ceea ce înseamnă cetăţeanul român, fie că este activ, fie că este pensionar. Am pus în centrul programului de guvernare cetăţeanul român. Este cât se poate de asumat că vom face tot ceea ce este posibil astfel încât prin deciziile pe care le luăm să putem să asigurăm acel venit pe care cetăţenii români îl merită atunci când au ieşit la pensie. Este vorba de asigurarea unui trai decent”, a adăugat premierul.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here