Bode, despre cazul soților Șoșoacă: Sunt nemulțumit că persoana cercetată pentru ultraj este în libertate

Lucian Bode, ministrul MAI
Lucian Bode, ministrul MAI

Ministrul de Interne, Lucian Bode, susține că este nemulțumit de faptul că soțul senatoarei Diana Șoșoacă, cel care a atacat un polițist, este în libertate. Polițiștii au acționat corect în momentul în care au intervenit, susține Bode.

„E prima declaraţie publică pe care o fac pe acest subiect. Din punctul meu de vedere, al ministrului Afacerilor Interne, poliţiştii au intervenit corect, au respectat toate procedurile. În primul rând, au ajuns, în urma solicitării la 112, în mai puţin de patru minute la faţa locului. Imediat, au procedat la aplanarea acelui conflict, iar în momentul în care au aplanat conflictul, conform procedurilor legale în astfel de situaţii, au invitat persoanele implicate în conflict la secţia de poliţie. Am fost anunţat în seara zilei de vineri. Am ştiut despre acest incident. De asemenea, ambasadorul Italiei în România a fost informat de către conducerea MAI în seara zilei de vineri”, a afirmat Lucian Bode.

Potrivit ministrului Bode, sunt două dosare penale, până în prezent, iar toţi cei vinovaţi trebuie să plătească.

„Sunt două părţi nemulţumite – jurnalista din Italia despre modul în care a fost tratată. Este nemulţumită şi partea ailaltă pentru că n-am fi reacţionat cum ar fi vrut în legătură cu jurnaliştii. Eu, ministrul Afacerilor Interne, vă spun că sunt foarte nemulţumit că un poliţist, participant la această activitate a fost împins, i s-a pus mâna în gât şi a fost tras de uniformă, iar cel care s-a dedat la aceste fapte de ultraj este în libertate”, a precizat Bode.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.