Anul COVID-19 în educație: anul fără niciun corigent sau repetent

sursa: Pixabay
sursa: Pixabay

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că la finalul acestui an școlar nu vor fi corigenţi sau repetenți. Elevii cu medie sub 5 pe semestrul I pot să-și anuleze notele slabe prin simpla activitate din această perioadă. “Am prevăzut toate situațiile în așa fel încât să se încheie media pe semestrul al II-lea și media anuală”, a anunțat ministrul Educației.

 Invitată la emisiunea “Din viața romilor”, ministrul Educației a anunțat că-i asigură “pe copii că trebuie să fie liniștiți și să își continue învățarea”

„Dacă există și posibilitatea ca pe primul semestru copilul să aibă o medie sub 5 – în această situație nu supunem copilul unui risc. Și atunci îi dăm posibilitatea să dea o lucrare, să facă un proiect, să fie apreciat pentru activitatea online. Iar nota pe care o primește pe proiectul respectiv, pe tot ce am spus mai devreme, nota respectivă devine media anuală. Adică se elimină media de pe primul semestru. Are toate șansele să-și încheie situația. De aceea am spus de la început că trebuie să-i liniștim pe copii, că putem încheia cu bine acest an”, a declarat Monica Anisie, potrivit Edupedu.

Întrebată dacă asta este o măsură astfel încât elevul respectiv să nu devină corigent, Anisie a răspuns: “Exact! Iar nota pe care o primește pe proiectul respectiv, pe tot ce am spus mai devreme, nota respectivă devine media anuală. Adică se elimină media de pe primul semestru“.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.