Zeci de mii de români au fost afectați de anularea zborurilor aeriene

Traficul aerian este afectat, în această perioadă, de numărul mare de călători,  din cauza lipsei de personal. Zeci de mii de curse aeriene au fost anulate în Europa, altele fiind în pericol de a nu fi efectuate.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a primit reclamaţii pentru curse anulate sau întârziate care au afectat vacanţa turiştilor, potrivit g4media.ro.

Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a declarat că multe companii aeriene au curse programate pentru perioada următoare.

”Din ultima perioadă s-au prejudiciat interesele a peste 70 de mii de consumatori, dar cu toate acestea mai sunt solicitări în curs pentru aproape 600 și ceva de mii. Noi încercăm să mergem pe această gheață foarte subțire pentru a nu fi autorii morali a unor derapaje și mai mari decât cele de acum, în sensul că nu solicităm încetarea activității niciunui operator, nici nu impunem plata unor sancțiuni, ci încercăm ca banii să fie destinați recuperării banilor cheltuiți de către consumatori, ca prioritare, apoi să vedem dacă aplicăm și sancțiuni”, a declarat președintele ANPC, Horia Constantinescu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.