Un bărbat din Focșani a murit pe stradă în condiții suspecte

FOTO: Poliția Română/Facebook
FOTO: Poliția Română/Facebook

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru moartea suspectă a unui bărbat de 42 de ani. Trupul acestuia a fost găsit marţi dimineaţa, pe o stradă din municipiul Focşani, a comunicat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Incidentul a avut loc în jurul orei 05:00. El s-a aruncat în gol de la etajul nouă. Bărbatul ar fi suferit de câţiva ani de o boală cronică. În urma impactului cu solul bărbatul nu a supravieţuit.

„Marţi dimineaţa, în jurul orei 5,24, Poliţia Municipiului Focşani a fost sesizată cu privire la faptul că pe Bulevardul Unirii se află o persoană căzută, posibil decedată. Poliţiştii, împreună cu un echipaj medical, s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că cele sesizate se confirmă, găsind un bărbat în vârstă de 42 de ani din municipiul Focşani”, au transmis reprezentanţii IPJ Vrancea.

In urma evaluării efectuate de către cadrele medicale s-a constatat decesul bărbatului, fiind deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

 Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs moartea bărbatului, potrivit agerpres.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.