Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, vicepreşedinte al PSD, despre mitinguri: nu este nicio lovitură de stat

referendum pentru unirea cu Republica Moldova

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, ce este şi vicepreşedinte al PSD, îl contrazice pe şeful partidului, Liviu Dragnea, spunând că nu crede că manifestaţiile din ultimele zile şi participarea preşedintelui Klaus Iohannis la mitingul de duminică din Bucureşti reprezintă un început de lovitură de stat.

„Nu cred că asistăm neapărat la o lovitură de stat. O lovitură de stat în primul rând se programează de cei care vor să preia puterea. În momentul de faţă, nu s-a arătat neapărat o structură care vrea să preia puterea. Prin urmare, e un val de emoţie”, a spus Mihai Chirica la RFI.

Vicepreşedintele PSD consideră că prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis între manifestanţi „nu a fost potrivită, pentru că nu putea aduce un element de discuţie între să spunem tabere, dacă putem vorbi despre tabere, ci dimpotrivă, a incitat o parte dintre manifestanţi, astfel încât pe acest fond nu se poate ajunge la o exprimare reală a unei democraţii”. Mihai Chirica subliniază că „PSD cu siguranţă nu va organiza contramanifestaţii, ăsta-i un lucru cert, motiv pentru care nici nu cred că se va pune vreodată în discuţie acest lucru. Sigur, la nivelul conducerii centrale se va lua o decizie în acest sens şi probabil că în zilele următoare va fi făcută publică”.

De asemenea, vicepreşedintele PSD cere o dezbatere pe tema graţierii şi a modificării Codului Penal. „Eu cred că ar trebui să fie prezentate cât mai pe larg şi pe înţelesul tuturor, acele elemente care pot aduce discuţii interminabile poate şi care pot stimula opinia publică într-un sens negativ trebuie modificate în consecinţă. Trebuie făcută o analiză cât se poate de raţională, pentru că nu România a inventat legea amnistiei (…), trebuie văzut până unde, dacă este imperios necesar şi dacă trebuie adoptată soluţia aceasta sau una care să împace spiritele”, a precizat el.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here