Primăria Capitalei executată silit pentru o datorie de 3,8 milioane de euro

consilier

Primăria Capitalei  a anunțat că este executată silit şi trebuie să plătească aproape 3,8 milioane de euro în baza unei hotărâri a instanţei pentru o expropriere din 2010. Este vorba despre o parte din datoria pe care Primăria București o are către omul de afaceri Costică Constanda, după ce a pierdut definitiv procesul legat de retrocedarea unui teren din Parcul Bordei. Gabriela Firea solicită Guvernului sistarea executărilor silite pe bugetele UAT-urilor pe durata stării de urgenţă, arătând că banii Primăriei sunt direcționați cu precădere către criza din sănătate.

Printr-un comunicat de presă, Primăria Capitalei precizează că a fost înştiinţată vineri, 27 martie, că este executată silit şi are de plătit suma de aproximativ 3,7 milioane de euro şi 500.000 de lei, sume care trebuie achitate în baza unei hotărâri a instanţei referitoare la o expropriere din 2010.

Firea solicită Guvernului sistarea executărilor silite pe durata stării de urgenţă

„Solicit Guvernului sa emită un act normativ care sa prevada sistarea executarilor silite pe bugetele UAT-urilor, pe perioada starii de urgenta, avand in vedere faptul ca toate primariile din Romania isi concentreaza resursele pentru combaterea raspandirii coronavirusului. Mai mult, in acest moment activitatile generatoare de venituri, atat la nivel national cat si local, sunt reduse, iar resursele bugetare alocate Municipiului București de la bugetul de stat sunt insuficiente. Primaria Capitalei este una din institutiile care se implica total pentru rezolvarea acestei crize de sanatate! Am alocat sume importante pentru aprovizionarea spitalelor si asigurarea protectiei personalului medical, pentru asigurarea unei mese calde pentru persoanele cele mai expuse riscului de marginalizare sociala, precum batranii de peste 65 de ani si oamenii strazii si asigurarea serviciilor edilitare (incalzire, transport public). La acestea se adauga si plata stimulentelor financiare destinate categoriilor sociale vulnerabile, care, numai pentru luna martie, sunt in valoare de peste 8 milioane de euro!”, se arată în comunicatul de presă al PMB.

Potrivit deciziilor finale ale instantelor de judecata, dupa mai bine de 16 ani de la deschiderea litigiilor, bugetul Primăriei Capitalei e grevat de datorii care trebuie plătite către Costică Constanda si Crestin Vasile – Teodor.

Astfel, Primaria Capitalei trebuie sa-i plateasca omului de afaceri Costica Constanda suma de peste 115 milioane de euro (pentru titlurile executorii, in bugetul pe anul 2020, a fost prevazuta suma de 100 de milioane de euro) iar lui Crestin Vasile – Teodor 22.755.415 euro.

„Conform legislaţiei în vigoare (OG 22/2002) creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora (…). Creanţele NU se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor legale, pentru care au fost înfiinţate”, menţionează Primăria Capitalei.

Mai mult decat atat, avand in vedere decretul 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, autoritatile locale trebuie sa se implice activ in asigurarea serviciilor medicale, sociale, mentinerea si asigurarea unor masuri de ordine si siguranta publica etc.

Totodată, conform decretului, la art. 6, s-a dispus în sarcina conducătorilor autoritățiilor publice obligația de a respecta și de a aplica toate măsurile stabilite prin prezentul decret și prin ordonanțele emise de ministrul afacerilor interne. Deci rezultă faptul că în contextul actual bugetul autorității publice trebuie să rămână la dispoziția autorităților în aplicarea măsurilor pe care starea de urgență o impune.

Achiziții în pandemie. Primăria Sectorului 3 a încheiat 6 contracte de aproape 1 milion de lei, cu o singură firmă, în câteva ore

Nicușor Dan, susținut de PNL pentru Primăria București. Ce spune Gabriela Firea

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.