Preşedintele Fundaţiei pentru Tineret a Municipiului Bucureşti,  trimis în judecată de DNA

DNA
DNA

Ticu Plăcintă,  fost preşedinte al Fundaţiei pentru Tineret a Municipiului Bucureşti (FTMB), a fost trimis în judecată, alături de alte persoane din conducerea instituţiei, într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu.

Procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, foloase necuvenite, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, sau pentru complicitate la aceeaşi faptă, se arată într-un comunicat al DNA. Este vorba despre Ticu Plăcintă, la data faptei preşedinte al Fundaţiei pentru Tineret a Municipiului Bucureşti (FTMB) şi preşedinte al Consiliului de conducere al aceleiaşi fundaţii, Valentin Mărgineanu, la data faptei membru în Consiliul de conducere al FTMB şi ulterior vicepreşedinte al SC Tin Management Grup SA, Florin Paul Ionescu, la data faptei membru al comisiei de Relaţii Economice din cadrul FTMB şi ulterior vicepreşedinte al SC Tin Management Grup SA şi Laurenţiu Bogdan Plăcintă, manager al SC Tin Management Grup SA, potrivit digi24.ro.

„În perioada 21 iunie 2011 – 8 ianuarie 2020, inculpatul Ticu Plăcintă, în calităţile menţionate, cu încălcarea prevederilor legislaţiei primare şi beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, prin crearea artificială a unor mecanisme juridice, ar fi deturnat obiectul de activitate şi scopul special pentru care a fost înfiinţată FTMB, destinaţia patrimoniului propriu şi a resurselor materiale ale organizaţiei de tineret, cauzând prin aceste demersuri fundaţiei pe care o conducea un prejudiciu de 15.725.392 lei”, arată anchetatorii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.