O turistă a căzut într-o râpă. Ce spune șeful Salvamont Bușteni, fost candidat al USR la Primărie

Salvamontiştii şi jandarmii montani din Buşteni au intrat sâmbătă în stare de alertă și intervin pentru salvarea unei turiste care a căzut într-o râpă adâncă de 30 de metri.

Şeful Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, fost candidat al USR la Primăria Bușteni, a declarat pentru Mediafax că o echipă de salvamontişti a plecat în acţiune după ce o turistă a căzut, pe Valea Spumoasă, într-o râpă adâncă de 30 de metri.

”Au plecat imediat colegii în acţiune. Ni s-a spus că este căzută pe traseul Valea Spumoasă, la aproximativ 30 de metri. Abia ce s-a dat apelul, nu au ajuns la ea să vedem cât este de rănită. Cel mai probabil a alunecat. Acum însă nu poate să mai iasă de acolo”, a declarat Haiduc. El a adăugat turista era cu un grup de prieteni.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Florin Chivu, a spus că turista este conştientă şi că este pregătit un echipaj de la SMURD să intervină în cazul în care este solicitat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.