O comună din județul Alba este invadată de șerpi și șopârle. Primarul caută o firmă specializată

Sarpe urias. Sursa: pixabay.com
Sarpe urias. Sursa: pixabay.com

Localnicii din comuna Pianu din judeţul Alba se plâng că sunt invadaţi de şerpi şi şopârle, care au venit din pădure, iar primarul caută o firmă specializată să îndepărteze reptilele care au ajuns în gospodăriile oamenilor.

Primarul din Pianu, Marin Petruse, a declarat pentru Mediafax că în localitatea pe care o administrează este o situaţie fără precedent, după ce şerpii de pădure s-au înmulţit considerabil şi au ajuns în gospodăriile oamenilor. Unii localnici se tem de ei şi îi omoară, iar alţii îi iau şi îi duc în case să le arate şi nevestelor.

”Faţă de anii trecuţi există o invazie de reptile: şerpi şi şopârle. De ce zic invazie? Pentru că am fost sesizaţi de câteva săptămâni de mai mulţi cetăţeni cu privire la acest aspect. (…) Am constatat că ar fi bine să încerc să găsesc o firmă autorizată şi care să aibă calitatea să distribuie acei repelenţi pentru îndepărtarea reptilelor. Noi nu suntem criminali, nu vrem să-i omorâm, ci doar să-i trimitem în pădure. În ultimele săptămâni aproape în fiecare zi cineva îmi spune că a văzut sau omorât un şarpe. (…) Este o situaţie fără precedent, au ajuns în gospodăriile oamenilor. Nu sunt şerpi de apă sau de casă, ci şerpi de pădure. Care sunt mai îndrăzneţi îi alungă. Unul l-a prins şi l-a dus în casă să-l arate la nevastă-sa”, spune primarul Marin Petruse.

Primarul are şi o explicaţie pentru invazia şerpilor, însă spune că nu este una ”autorizată” sau ”ştiinţifică”. ”În ultimii ani, numărul bovinelor a scăzut constant în favoarea numărului de ovine. Ovinele pe timp de vară nu mai păşunează aproape de vatra satului, merg pe munte, şi atunci nu mai există atâta prezenţă umană în imediata apropiere. Anii trecuţi mergeau ciurdarii cu vacile şi împingeau reptilele spre pădure. Acum vin reptilele înspre comunitate. Şi vremea a fost favorabilă înmulţirii fără precedent”, a explicat Marin Petruse.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.