Mărțișoarele de 1 și 8 martie. Ministrul Educației nu a transmis nicio interdicție, însă îndeamnă la prudență

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu

Ministerul Educației anunță că nu dorește să se implice în schimbarea unor valori de simbol precum “flori și mărțișoare” în categoria “obiecte personale”. Prin urmare, nu va transmite către instituțiile de învățământ nici o interdicție în acest sens, dar îndeamnă la prudență din perspectiva oricărui tip de interacțiuni care pot facilita transmiterea virusului SarsCOV 2.

„Mărţişorul, element de patrimoniu cultural imaterial, a fost înscris de UNESCO, în anul 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. În acest context, Ministerul Educației nici nu poate schimba și nici nu dorește să se implice în schimbarea/includerea unor valori de simbol precum flori și mărțișoare în categoria obiecte personale. Ministerul Educației nu a transmis și nu va transmite către unitățile și instituțiile de învățământ, nici măcar cu titlu de recomandare, nici o interdicție în acest sens, dar îndeamnă la prudență din perspectiva oricărui tip de interacțiuni care pot facilita transmiterea virusului SarsCOV 2”, a transmis Ministerul Educației.

În Ordinul comun nr. 3235/2021 al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății se prevede interzicerea schimbului de obiecte personale, în contextul epidemiologic al infecţiei cu SARS-CoV-2.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.