Majestatea Sa Regele Mihai este înmormântat azi la Curtea de Argeș. „Primăria Regală” este îndoliată

Curtea de Argeş

Majestatea sa Regele Mihai I va fi înmormântat astăzi la Curtea de Argeş, iar la funeralii vor participa reprezentanţi a zeci de case regale din întreaga lume, sosiți aici cu trenul Regal. De câteva zile, Primăria din Curtea de Argeș, denumită „Primăria Regală”, este îndoliată.

La ora 10,25, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal din București. Slujba va fi oficiată de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române alături de un sobor de preoţi.

La 10,45, sicriul cu stindardul regal şi cu Coroana de Oţel sunt scoase din Palatul Regal spre Piaţa Palatului, în următoarea ordine: semnal de trompetă unic, un soldat care poartă crucea, clerul ortodox, sicriul purtat cei opt militari, urmat de Majestatea Sa Custodele Coroanei şi Principele Radu Duda. Vor fi interpretate marşuri funebre şi vor fi trase clopotele de la toate bisericile din împrejurimi.

La ora 11,00, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal, iar un al doilea semnal funerar de trompetă va marca începerea ceremoniei religioase şi militare. Accesul publicului în Piaţa Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi.

După zece minute, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operaţional. De la ora 11,30 la 12,45, cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei. De la 12,50 la 14,00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

La ora 14,05, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe traseul Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Şos. Bucureşti-Ploieşti. Sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi transportat la ora 14,40 cu Trenul Regal de la Bucureşti la Curtea de Argeş. Vor călători în Trenul Regal Custodele Coroanei şi membrii Familiei Regale a României.

Trenul Regal va circula cu viteză redusă în următoarele gări: Chitila (ora 14,51) – Titu (ora 15,41) – Piteşti (ora 16.46).

La ora 17,30, cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. Gara fost construită în mai puţin de un an, la cererea Regelui Carol I, după planurile arhitectului francez care a restaurat şi Mănăstirea Curtea de Argeş şi a fost dată în folosinţă în anul 1899. Considerată o bijuterie arhitecturală, în prezent gara este în paragină, iar astăzi va fi acoperită cu un mesh care reproduce faţada clădirii.

La ora 17,50, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Catedrala Mănăstirii Curtea de Argeş. La 18,20, sicriul va fi purtat într-o procesiune pe jos către Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală. La ora 18,40 va avea loc ceremonia religioasă a îngropării în Noua Catedrală Arhiespiscopală şi Regală.

Capete încoronate la Curtea de Argeș

Potrivit informaţiilor transmise de Casa Regală, vor lua parte la funeraliile Regelui Mihai: Majestatea Sa Regele Carl XIV Gustaf al Suediei, Majestatea Sa Regina Silvia a Suediei, Alteţa Sa Regală Marele Duce de Luxemburg, Majestatea Sa Regele Juan Carlos I al Spaniei, Majestatea Sa Regina Sofia a Spaniei, Alteţa Sa Regală Principele de Wales, Majestatea Sa Regele Simeon al II-lea al bulgarilor, Majestatea Sa Regina Anne-Marie a elenilor, Alteţa Sa Regală Principesa Muna a Iordaniei, Alteţa Sa Regală Principesa Astrid a Belgiei, Alteţa Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei, Alteţa Sa Regală Principele Moştenitor Alexandru II al Serbiei, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Ecaterina a Serbiei, Alteţa Sa Regală Ducele de Braganza, Alteţa Sa Imperială şi Regală Principele Georg al Prusiei, Alteţa Sa Imperială şi RegalăArhiducele Karl al Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Marea Ducesă Maria a Rusiei, Alteţa Sa Regală Principele Moştenitor Leka II al albanezilor, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Elia a albanezilor, Excelenţa Sa Şeicul Rashid bin Khalifa al Khalifa al Bahrein, Alteţa Sa Regală Principesa Rym a Iordaniei, Alteţa Sa Regală Marele Duce de Baden, Alteţa Sa Imperială şi Regală Marea Ducesă de Baden, Alteţa Sa Regală Principesa Irina a Greciei, Alteţa Sa Regală Ducele de Vendome, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Dominic al Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Emmanuella a Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, Baronul Hanns von Holzhausen, Baroana Alexandra von Holzhausen, doamna Ferch, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Georg al Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Martin al Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Katharina a Austriei, Alteţa Sa Regală Principele Emmanuel Philibert de Savoia, Alteţa Sa Regală Principele Nikolaos al Greciei, Alteţa Sa Regală Principele Eberhard de Wurttemberg, ASR Principesa Chantal a Franţei, Baronul Francois Xavier de Sambucy de Sorgue, Alteţa Sa Principesa Anne de Ligne, Cavalerul Charles de Fabribeckers, Principesa Tatiana Radzivill, doamna Fruchaud, Dr. John Fruchaud.

Regele Mihai – care împlinise 96 de ani pe 25 octombrie – a încetat din viaţă pe 5 decembrie, la reşedinţa sa din Elveţia.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here