Doi pacienți au necesitat îngrijiri medicale in urma unui incendiu produs în noaptea de vineri într-un salon al Secției de Pneumologie al Spitalului Orășenesc Aleșd, județul Bihor.
Unul a suferit arsuri la gambă, celălalt fiind intoxicat cu fum, find transportati la UPU Oradea, potrivit stiripesurse.ro.
Potrivit ISU Bihor, incendiul a izbucnit la puțin timp după miezul nopții, fiind stins rapid, în aproximativ 15 minute.
„Din salonul afectat de incendiu, personalul spitalului a evacuat doi pacienți, alte cinci persoane autoevacuându-se în momentul producerii evenimentului”, potrivit ISU Bihor.
Nu se cunoaște cauza izbucnirii incendiului, un pat și o saltea fiind avariate.