Dolj. Bărbat reţinut după ce a încălcat ordinul de protecţie față de fosta prietenă de 15 ani

FOTO: cocoparisienne/Pixabay.com
FOTO: cocoparisienne/Pixabay.com

Un bărbat de 27 de ani a fost reţinut de poliţiştii doljeni deoarece a încălcat ordinul de protecţie emis luna trecuta pe numele lui  pentru ca îşi agresase fosta iubită, în vârstă de 15 ani.

 Bărbatul a fost prins în curtea locuinţei fostei iubite, fiind dus apoi la poliţie pentru audieri. După ce a fost reţinut, el a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Dolj, potrivit g4media.ro.

“Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că tânărul, în dimineaţa zilei de 15 iunie, ar fi intrat în curtea locuinţei fostei sale concubine, o adolescentă de 15 ani, din comuna Radovan, deşi faţă de acesta instanţa de judecată emisese un ordin de protecţie”, a comunicat IPJ Dolj. Bărbatul a agresat-o in luna mai pe fata de 15 ani, pe numele său fiind emis un ordin de protecţie pentru o perioadă de şase luni. El era obligat să nu se apropie la mai puţin de 100 de metri faţă de adolescentă şi de locuinţa ei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.