Doi bărbați care braconau pe un râu din județul Arad au fost prinși folosind curent electric

Somn capturat
Somn capturat. Sursa foto : Special Arad

Doi bărbați, în vârstă de 22, respectiv 37 de ani, care pescuiau dintr-o barcă cu motor folosind un dispozitiv electric alimentat de la doi acumulatori auto cu amperaj ridicat, au fost prinși de jandarmi.

Ei au fost depistați pescuind pe râul Mureș, în dreptul localității Mândruloc, județul Arad, potrivit g4media.ro.

În barca celor doi bărbați au fost descoperite mai multe ustensile ilegale de pescuit, dar și o cantitate mare de pește, respectiv 19 bucăți din specia somn, de dimensiuni cuprinse între 50 și 100 de cm.

Barca cu motor, ustensilele folosite în activitatea ilegală, precum și întreaga cantitate de pește au fost ridicate în vederea confiscării, actele de sesizare fiind înaintate organelor de Poliție.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.