Dâmbovița. Și-a pierdut viața după ce casa i-a luat foc

O persoană a murit, iar o alta a fost rănită în urma unui incendiu izbucnit într-o locuinţă din comuna dâmboviţeană Moroeni. Persoana rănită a suferit arsuri când încerca să o salveze pe cea aflată în casa incendiată.

Incendiul a pornit într-o cameră a unei case din satul Glod. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă.

La faţa locului au fost trimise ambulanţe. Echipajele de intervenţie au identificat, în casa care ardea, o persoană decedată, potrivit g4media.ro.

„O altă persoană care a încercat să scoată persoană surprinsă în interior s-a intoxicat şi a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare, fiind preluată de echipajul SAJ şi transportată la unitatea de primiri urgenţe Târgovişte”, transmite ISU Dâmboviţa.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.