Constanța: Majorare a subvenției la caldură pentru toți cetățenii municipiului

Consiliul Local al Municipiului Constanţa a stabilit, luni, noul preţ al gigacaloriei care va fi plătit în sezonul rece 2014-2015 de către constănţeni, inclusiv de cei care până în prezent nu au beneficiat de niciun fel de subvenţie din partea municipalităţii, scrie Portalul Național de Administrație Publică.

radu-mazare-afla-daca-petrecere-pastele-in-libertate-119507-1
Radu Mazăre

Decizia de creștere a subvenției a fost luată după ce administraţia locală a primit de la bugetul central 19 milioane de lei pentru subvenţionarea agentului termic.

Potrivit primarului Constanţei, Radu Mazăre, în iarna 2014-2015, toţi constănţenii vor plăti gigacaloria cu 310 de lei în loc de 358 de lei, cei subvenţionaţi deja, în funcţie de venituri, plătind şi mai puţini bani pentru căldură decât în anii anteriori.

“Am avut discuţii în mai multe rânduri cu Guvernul pentru păţania pe care Constanţa a suferit-o, în sensul că am pierdut cele 20% procente pe care le aveam la port şi implicit banii care ne-ar fi revenit şi care urmau să intre în subvenţii, precum şi pentru faptul că nu ne-au venit cele 13% procente suplimentare pe care Guvernul Ponta ni le-a promis. Drept urmare, până va fi refăcută legea şi o să scrie în ea că procentele aparţin municipiului şi nu consiliului local, Guvernul a fost de acord să ne dea o compensare financiară pentru această iarnă, ca această compensare să meargă direct în subvenţie în locul sumelor de care am fi beneficiat în urma acţiunilor pe care le deţineam la port. Această compensare însă, la maniera la care ne-a fost acordată, poate fi dată doar sub formă de reducere, pentru toată lumea, a preţului gigacaloriei. Asta înseamnă că preţul gigacaloriei se va reduce de la 358 de lei cât este acum, la 310 lei pentru toată populaţia. Şi pentru cei care primesc ajutoare de la primăriei şi au primit în ultimii ani şi pentru cei care nu primesc. Ca atare, pe lângă ajutoarele pe care le dăm noi, o să mai fie diminuată factura cu încă 13% atât pentru cei care primesc ajutoare, cât şi pentru cei care nu primesc”, a menţionat Mazăre, la finalul şedinţei CLM Constanţa.

 

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.