Braşovul, start în cursa pentru Capitală Culturală Europeană 2021

ratingul orașului Braşov Fitch

Primarul George Scripcaru a anunţat marți, oficial, candidatura Braşovului pentru Capitală Culturală Euopeană 2021, scrie adevarul.ro.

brasov“Ne propunem ca prin acest proiect să dezvoltăm infrastructura culturală existentă şi să protejăm şi să punem în valoare patrimoniul cultural existent. Conceptul de la care plecăm noi este diferit de cele pe care le au alte oraşe din România. Un atu al Braşovului este faptul că noi avem o strategie care să includă în conceptul de capitală europeană întreaga zonă metropolitană Braşov, nu doar municipiul, iar acesta cred că ar putea fi un argument care să sprijine candidatura noastră. Nu am apelat la specialişti străini pentru că am reuşit să facem o echipă cu oameni pricepuţi, implicaţi în acest proiect”, a declarat Scripcaru.

Edilul a făcut apel la toţi locuitorii Braşovului să vină în întâmpinarea acestui proiect. ”Vom implica toate componentele structurilor sociale: de la tineri la vârstnici, de la periferii la zonele centrale, de la persoanele înstărite la cele cu venituri mici. De asemenea, ne dorim să avem alături persoane dornice să devină ambasadori culturali ai oraşului în acest demers”, a mai spus Scripcaru.

Partener în proiectul municipalităţii este Consiliul Judeţean Braşov. Vicepreşedintele CJ, Mihail Veştea, a precizat că “susţinem acest proiect pe care şi-l doresc toţi braşovenii. Încă de anul trecut am dat o hotărâre, votată cu unanimitate de voturi, prin cae susţinem Primăria Braşov.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.