Șase persoane au ajuns la spital, după ce autocarul în care se aflau a intrat într-un cap de pod

Accident grav în județul Galați. Șase persoane au ajuns la spital, după ce autocarul în care se aflau a intrat într-un cap de pod aflat pe partea dreaptă a sensului de mers. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Potrivit IPJ Galați, la data de 13 ianuarie, în jurul orei 04.10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Berești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe D.J. 242E, în localitatea Roșcani, soldat cu rănirea a șase persoane.

La fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 50 de ani, a condus un ansamblu de vehicule, format din autocar și remorcă, pe drumul mai sus menționat, și, la un moment dat, a pierdut controlul direcției, intrând într-un cap de pod aflat pe partea dreaptă a sensului de mers.

În urma impactului, 6 pasageri aflați în autocar, cu vârste cuprinse între 21 și 60 de ani, au fost răniți, fiind transportați la spital pentru investigații medicale.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.