Acorduri pentru centuri ocolitoare semnate de ministrul Sorin Bușe cu primarii din nord-vestul țării

Otopeni
Sorin Bușe, noul ministru al transporturilor, are de gestionat o situație complicată la aeroportul Otopeni

Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, a făcut joi o vizită de lucru în zona județului Bihor, împreună cu directorul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Cătălin Homor.

Ministrul s-a întâlnit cu primarii mai multor localități din zonă (precum Ștei și Aleșd), cu primarii municipiilor Oradea și Satu Mare, dar și cu o serie de constructori, pentru a discuta începerea proiectelor de autostrăzi din nord – vestul țării.

La Ștei a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru varianta de ocolire. Traseul are o lungime de 27 km și străbate teritoriile localităților Ştei, Rieni şi Beiuş, aflate în sudul județului Bihor. Durata de execuție a lucrărilor este de doi ani. Valoarea contractului este de 257 milioane de lei, fără TVA, iar finanţarea se realizează din fonduri FEDR (75%) şi de la bugetul de stat (25%). Durata contractului va fi de 24 de luni perioada de execuţie şi 24 de luni perioada de garanţie.

La Aleșd, a fost desemnat câștigătorul licitației pentru execuția variantei de ocolire a localității. Dacă nu vor fi înregistrate contestații în următoarea săptămână, contractul va putea fi semnat. Proiectul pentru Lotul 1 al variantei de ocolire Aleșd Sud, cu o lungime de 9 km, nu a putut fi început până în prezent din lipsa de finanțare.

Pentru varianta de ocolire a municipiului Satu Mare, CNADNR va emite ordinul de începere pentru contractul de consultanță, urmând ca ulterior să emită ordinul de începere a lucrărilor până la mijlocul lunii viitoare.

„Am cerut autorităților locale, societății civile, cât și constructorilor și reprezentanților CNADNR să rămână la fel de serioși și desigur, implicați în toate activitățile pe care le întreprind pentru această comunitate. Doar așa se vor putea concretiza toate proiectele vitale pentru infrastructura națională.”, a declarat ministrul Transporturilor.

Ministrul Sorin Bușe a continuat vizita de lucru pe șantierul drumului național 76 (Deva – Oradea). Ministrul Transporturilor a apreciat mobilizarea sporită a antreprenorilor, față de luna trecută, în special pe Loturile 1, 4 și 5, precum și avansarea întregului proiect.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here