(VIDEO) Bolnavă cărată în spate de fiica ei sub ochii lui Nelu Tătaru

Nelu Tătaru

Sub ochii lui Nelu Tătaru, o pacientă în vârstă de 64 de ani, din Rovinari, a fost cărată în spate de fiica ei pentru că nu i s-a permis să o aducă cu mașina la spital, potrivit europafm.ro.

Motivul, în spital se afla în vizită ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Ca să ajungă în spital, bătrâna, care avea un picior in gips, a fost dusă în spate mai bine de 500 de metri către în Unitatea de Primiri Urgențe.

Pacienta a fost nevoită să aştepte în căldură. Ce spune Nelu Tătaru

Pacienta a fost nevoită să aştepte în maşină timp de o oră, în căldură, în apropierea Spitalului. Cele două fiice ale femeii susţin că reprezentanţii unităţii mediale le-au transmis că nu poate fi primită deoarece ministrul Sănătăţii se află în vizită.

Pentru că bătrânei i se făcuse deja rău, una dintre fiice a decis s-o transporte în spate.

Înainte, apelaseră și la polițiștii locali din zonă. Dar aceștia au explicat că n-o pot ajuta.

Întrebat despre acestă situație, ministrul Sănătății a declarat că este o greșeală care ține de managementul spitalului din Târgu-Jiu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.