Victimele exploziei de la Crevedia vor despăgubiri de 9 milioane de euro! Doldurea a recunoscut că încălca legea!

În dosarul privind incendiul izbucnit în data de 26 august 2023 în localitatea Crevedia din județul Dâmbovița, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală criminalistică a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive față de doi inculpați, administratori ai unei societăți comerciale, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 6 octombrie 2023 până la 4 noiembrie 2023.

CITEŞTE ŞI: Dâmbovița. Alertă în Crevedia


În referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive s-au reținut următoarele:
Inculpații, în decursul unei perioade de timp de cel puțin 3 ani, au promovat în cadrul societății, în mod sistematic, o politică de funcționare grefată pe încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL, toate efectuate în scop pecuniar, sfidând deciziile de ordin administrativ aplicate de autoritățile publice cu atribuții de supraveghere și control în materie și abdicând în mod nepermis de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfășurarea acestei activități.
Faptele menționate au avut următoarele consecințe: decesul a 5 persoane, vătămarea corporală a 56 persoane, 6 case distruse total, 83 case distruse parțial, alte distrugeri materiale semnificative – autospeciale ale echipelor de intervenție, echipamente de intervenție, bunuri materiale ale cetățenilor, aflate pe o rază de aprox. 1.5 km.

Au fost audiate 90 de persoane

Până în acest moment, au fost audiate, în calitate de persoană vătămată, 90 de persoane care au suferit vătămări fizice, materiale și/sau morale în urma producerii faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale. Dintre acestea, 81 de persoane s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 8.510.000 euro și 371.300 lei.
Propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a fost înaintată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București.

Ionuț Doldurea, proprietarul stației GPL din Crevedia, a fost interogat de procurorii de la Parchetul General în data de 27 septembrie. A fost prima oară când a oferit declarații procurorilor cu privire la activitatea desfășurată la stația GPL înainte de explozie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.