Gabriela Firea despre programul pentru creșterea natalității: Mii de cupluri cu probleme medicale au primit o șansă

Senatorul PSD, fost ministru al Familiei, Gabriela Firea, anunță un an de la aprobarea Programului național pentru creșterea natalității! Mii de cupluri cu probleme medicale au primit o șansa pentru a-și trata problemele de infertilitate și să devină părinți. Un proiect pentru care m-am implicat mult și am primit sprijinul coaliției de guvernare.

„Programul prin care sunt sprijinite cu 15.000 de lei cuplurile infertile, pentru proceduri de fertilizare in vitro, este un ajutor real! Sunt deja 10.000 de dosare depuse și zeci de sarcini confirmate. Este sigur că vor fi rezultate bune. Primii copii se vor naște până la finalul acestui an și este o bucurie.

Creșterea natalității este o prioritate și trebuie să fie un proiect național! Predicțiile și calculele specialiștilor sunt pesimiste, dar sunt sigură că prin proiectele de susținere a familiilor, a cuplurilor infertile, prin accesul femeilor însărcinate la servicii medicale și prin sprijinirea copiilor România va depăși această criză majoră”, a transmis Gabriela Firea.

Potrivit sursei citate, în prima jumătate a acestui an s-au născut puțin peste 73.000 de copii, cei mai puțini din ultimii 145 de ani. Sunt datele provizorii publicate de Institutul Național de Statistică care arată că tot în primele șase luni au decedat de 1,6 ori mai mulți români decât s-au născut.

„Sigur că sunt extrem de importante toate discuțiile despre economie, despre industrie sau infrastructură, dar fără măsuri clare pentru creșterea natalității și susținerea familiilor s-ar putea în viitor să nu mai rămânem prea mulți români în țară.  Mă bucur că pentru actuala coaliție de guvernare este o prioritate această criză demografică. Am avut tot sprijinul necesar cât am ocupat funcția de ministru al Familiei și am lăsat în urmă câteva proiecte clare în acest sens”,a adăugat Firea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.