Veste bună pentru părinţi: îşi pot lua zile libere până la încheierea anului şcolar

FOTO: Pixabay.com
FOTO: Pixabay.com

Deputații au prelungit perioada până când părinţii îşi pot lua zile libere pentru supravegherea copiilor. Astfel, Camera Deputaților a introdus prevederea ca părinții să-și poată lua liber pentru supravegherea copiilor şi după încetarea stării de urgenţă, respectiv până la încheierea anului şcolar.

Potrivit actului normativ, se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţia suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităţilor de învăţământ unde aceştia sunt înscrişi, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate astfel de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu, potrivit Hotnews.

Potrivit unui amendament inițiat de deputații Adrian Solomon (PSD) şi Eva Andrea Csep (UDMR) „prin excepţie, în anul 2020, aceste prevederi se aplică şi pe perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar”.

Pot beneficia de aceste prevederi părinţii care au copii cu vârsta de până la 12 ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ, sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani (faţă de 18 ani, cum era prevăzut iniţial), înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ.

De precizat este că prevederile prezentei legi nu se aplică în cazul în care unul dintre părinţi are raportul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activităţii angajatorului, în condiţiile art. 52 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prevederile prezentei legi nu se aplică nici în cazul în care celălalt părinte nu realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiei în care este încadrat în grad de handicap grav sau accentuat şi astfel este scutit de la plata impozitului pe venit”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.