Un primar liberal din judeţul Alba cere să fie dat afară din partid. „Sunt băsist”

Traian Băsescu

AlbaPrimarul liberal al comunei Meteş din judeţul Alba, Traian Ursaleş, cere să fie dat afară din partid, pe motiv că este „băsist”, iar la viitoarele alegeri locale intenţionează să candideze din partea Mişcării Populare.

Traian Ursaleş a declarat vineri pentru Mediafax că a solicitat de mai multe ori public conducerii PNL Alba să-l excludă din partid, deoarece nu se regăseşte în noul PNL şi este „băsist”.

„Eu m-am înscris în PDL, nu m-am înscris în PNL. Am fost şi voi fi băsist. M-am înscris în PDL în 2004, când Traian Băsescu era preşedinte de partid, nu era preşedinte de ţară. Nu pot acum să lupt împotriva partidului lui Traian Băsescu”, a spus Ursaleş. El a adăugat că a avut încă de anul trecut o discuţie cu conducerea PNL Alba şi mai ales cu foştii săi colegi din fostul PDL şi le-a cerut să-l dea afară din partid, anunţându-i, totodată, că va candida la viitoarele alegeri locale din partea Mişcării Populare.

„Eu întotdeauna în activitatea mea politică m-am bazat şi mă voi baza pe sinceritate. Puteam să tac şi să nu spun nimic, iar când trebuia să îmi depun candidatura în loc de PNL scriam MP şi rămâneau fără candidat. Eu însă m-am bazat pe sinceritate, i-am contactat din septembrie şi le-am spus că nu pot să lupt împotriva partidului lui Traian Băsescu. Am vorbit foarte corect şi transparent şi le-am cerut să mă excludă din partid”, a afirmat Traian Ursaleş.

El a adăugat că, deşi nu se regăseşte în noul PNL, are şi va avea mereu respect faţă de o parte dintre liberalii din Alba, în special faţă de foştii săi colegi democrat-liberali. „Voi purta toată viaţa respect unor oameni din vechiul PDL, precum Ion Dumitrel (preşedintele Consiliului Judeţean Alba – n.red.), oameni care mi-au fost colegi şi care acum sunt în PNL. Nu voi da niciodată cu noroi în oamenii care sunt oameni”, a conchis Ursaleş.

Traian Ursaleş este la al doilea mandat de primar în comuna Meteş, iar ultimele alegeri le-a câştigat cu aproximativ 67% din voturi. El a fost membru în fostul PDL, iar din februarie 2014 este membru al Fundaţiei Mişcarea Populară. Traian Ursaleş nu şi-a dat demisia din PNL, după unirea PDL cu PNL, deoarece prin demisie şi-ar fi pierdut şi mandatul de primar.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.