Un fost președinte de consiliu județean a fost găsit mort într-un șanț

Silvian-Ciupercă, sursa: Facebook

Fostul deputat PSD Silvian Ciupercă, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa, a fost găsit mort, duminică, în localitatea Bălceşti din judeţul Vâlcea.

Trupul acestuia a fost văzut de o persoană într-un șanț, pe marginea unui drum din Bălcești. Poliţiştii l-au identificat ca fiind Silvian Ciupercă, fost președinte al Consiliului Județean Ialomița.

Silvian Ciupercă avea 73 de ani şi a fost de profesie profesor de matematică.

„Am aflat cu tristeţe vestea trecerii în nefiinţă a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa, Silvian Ciupercă. Domnul Silvian Ciupercă şi-a dedicat întreaga carieră valorilor de stânga şi a contribuit la consolidarea social-democraţiei în judeţul Ialomiţa.  În aceste momente grele, Partidul Social Democrat transmite familiei, colegilor şi tuturor oamenilor care l-au cunoscut şi apreciat, sincere condoleanţe! Dumnezeu să Îl odihnească în pace!”, este mesajul transmis de PSD, pe Facebook.

Silvian Ciupercă a fost primar al oraşului Ţăndărei în perioada 1996 – 2000, apoi, deputat PSD în Parlamentul României, iar din 2004 şi până în februarie 2015, a ocupat funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.