Testări gratuite pentru măsurarea tensiunii arteriale, la Spitalul Colţea

măsurarea tensiunii arteriale

La Spitalul Colţea va fi lansată vineri o campanie de informare, în cadrul căreia vor fi făcute testări gratuite pentru măsurarea tensiunii arteriale. Evenimentul are loc de Ziua Mondială a Hipertensiunii Arteriale.

Testările gratuite vor avea loc între orele 09,00 şi 17,00 şi au drept ţintă identificarea pacienţilor hipertensivi, necunoscuţi anterior, precum şi a celor cunoscuţi ca hipertensivi, dar necontrolaţi, potrivit News.ro.

Hipertensiunea arterială (HTA), una dintre cele mai frecvente afecţiuni cardiovasculare, reprezintă o importantă problemă de sănătate, cu o prevalenţă în continuă creştere. Importanţa diagnosticării şi tratării acestei patologii rezidă în prevenţia complicaţiilor severe ce derivă din această boală (accident vascular cerebral, infarct miocardic, insuficienţă cardiacă, aritmii etc). Pentru că de cele mai multe ori HTA este diagnosticată tardiv, controlul periodic chiar şi în absenţa simptomelor ar putea preveni apariţia complicaţiilor, arată medicii.

Potrivit celui mai recent studiu efectuat de SRH în 2016, SEPHAR III, în România aproximativ 7,4 milioane de persoane suferă de hipertensiune arterială, afecţiune cardiovasculară care produce cele mai multe decese la nivel mondial.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.