Subiectele pentru admiterea la liceu ar putea veni de la Academia Română! Anunţ de ULTIMĂ oră al ministrului Educaţiei

Foto: https://www.facebook.com/SorinMCimpeanu
Foto: facebook.com/SorinMCimpeanu

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a explicat, marţi seară, că subiectele de admitere în colegii ar putea fi făcute de Academia Română sau de alte instituţii cum ar fi Societatea Română de Lingvistică sau Societatea Română de Matematică, iar conducerile acestor şcoli vor putea decide dificultatea subiectelor.

Sorin Cîmpeanu a declarat că se va putea opta pentru dificultatea subiectelor la nivelul admiterii în colegii.

CITEŞTE ŞI: UDMR îi dă peste nas lui Cîmpeanu din cauza abandonului şcolar: România se află În dezastru!

„Dacă la nivel naţional suntem obligaţi să avem subiecte pentru nota 5, subiecte pentru note medii şi subiecte pentru 9 şi 10, s-ar putea ca aceste colegii să opteze pentru eliminarea subiectelor pentru nota 5, să nu mai fie niciunul dintre subiecte atât de uşoare şi să meargă pe subiecte medii şi dificile. Am observat o teamă de înţeles. Subiectele pot fi făcute de Academia Română, pot fi făcute de Institutul Academiei Române”, a declarat Cîmpeanu, potriivt news.ro.

Care sunt îngrijorările

Întrebat cine decide, ministrul Educaţiei a precizat că decizia aparţine colegiilor.

„Colegiile. Nu uitaţi că după lege avem o metodologie subsecventă, promovată prin Ordin de ministru. În urma consultărilor vedem care sunt îngrijorările şi putem să ne asumăm răspunderea să venim în întâmpinarea stingerii acestor îngrijorări să venim cu astfel de măsuri, subiecte făcute de Societatea Română de Lingvistică, Societatea Română de Matematică”, a explicat Cîmpeanu.

Calitatea educaţiei

Ministrul Educaţiei a anunţat recent că elevii care vor începe în septembrie anul acesta clasa a şaptea vor avea o şansă în plus, aceea a susţinerii unui examen de admitere într-un liceu.

Astfel, din 2024, acele licee care vor demonstra calitatea educaţiei vor avea dreptul să organizeze propriile examene de admitere în liceu, pentru ocuparea a 90% din locuri, 10% din locuri urmând a fi ocupate prin procesul normal de admitere la evaluarea naţională.

Examenul de admitere în liceu va trebui şi va fi finalizat înainte de a fi demarată Evaluarea Naţională, a mai spus ministrul.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.