STIRILE ZILEI – Carmen Dan nu se teme de remaniere; Iohannis a sesizat CCR privind modificările Legii regimului armelor și munițiilor

12.40  Carmen Dan nu se teme de remaniere. Ministrul de Interne  a declarat, astăzi, în Parlament, că nu se teme de o posibilă remaniere dispusă de premierul României, Viorica Dăncilă. „Cred că este foarte bine că se face această evaluare, este firească şi normală. Am discuţii cu premierul României în fiecare zi, pentru că specificul activităţii impune lucrul acesta. Comunicarea cu premierul este una foarte bună. Nu mi-a cerut premierul să plec din funcţie…(…) Premierul a tot spus că face o evaluare şi este normală. Nu ne temem de ceea ce urmează”.

 12.30 Falsă călugăriţă, reţinută pe Aeroportul Iaşi, după ce a înșelat trei persoane cu 10.000 de lei. „Poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iaşi au depistat o tânără de 19 ani, din Tecuci, judeţul Galaţi, care era dată în consemn la frontieră, fiind cercetată într-un dosar de înşelăciune, instrumentat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bistriţa-Năsăud. Potrivit cercetărilor, până în prezent s-a stabilit că în perioada 17 septembrie 2018 – 22 ianuarie 2019, tânăra ar fi postat un anunţ pe internet în care pretindea că este maică la o mănăstire din judeţul Galaţi şi că, în schimbul unor sume de bani, îi ajută pe cei care au nevoie, în rezolvarea problemelor familiale”, anunță IPJ Bistriţa.

 11.30 Iohannis a sesizat CCR privind modificările Legii regimului armelor și munițiilor. Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, marţi, Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate referitoare la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. Şeful statului solicită CCR să constate că legea este neconstituţională în ansamblul său.

 11.00 Rapoartele GRECO, publicate de Ministerul Justiției. Concluzia GRECO este că România a făcut foarte puţine progrese pentru a implementa măsurile de prevenire a corupţiei printre parlamentari, judecători şi procurori. GRECO a mai recomandă ”să se asigure că independenţa parchetului este – în cea mai mare măsură posibilă – garantată prin lege, şi să se evalueze impactul modificărilor propuse asupra viitoarei independenţe operaţionale a procurorilor, astfel încât, dacă este necesar, să fie adoptate garanţii suplimentare pentru a proteja împotriva intervenţiilor”.

11.00 Fabrică de pufuleți distrusă de un incendiu. O fabrică de producere a pufuleţilor și un spaţiu de depozitare al acestora au fost distruse de un incendiu izbucnit astăzi în municipiul Bacău. Suprafaţa totală afectată de incendiu este de circa 600 de metri pătraţi.
Nu au fost înregistrate victime.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.