Stațiile de metrou Laminorului și Străulești de pe Magistrala 4 se deschid vineri pentru bucureșteni

metrou Laminorului
Viitoarea stație de metrou Lac străulești

Cu patru luni întârziere, staţiile de metrou Laminorului şi Străuleşti de pe Magistrala 4 vor fi date în folosinţă vineri, a anunţat Metrorex.

Fostul ministru al Transporturilor Sorin Buşe promitea anul trecut că aceste stații de pe Magistrala 4 de metrou, Gara de Nord – Lac Străuleşti, vor fi inaugurate pe 19 decembrie 2016, cu toate că nu fuseseră montate instalațiile pentru prevenirea și stingerea incendiilor.

Staţiile Laminorului şi Străuleşti sunt aferente secţiunii Parc Bazilescu – Străuleşti din Magistrala 4 de metrou, în lungime de 2,1 kilometri. Valoarea totală a proiectului se ridică la 1,115 miliarde de lei (252,4 milioane de euro). Lucrările, care sunt întârziate cu aproape doi ani, sunt executate de firma italiană Astaldi, aceeaşi care lucrează şi la metroul din Drumul Taberei.

Metrorex estimează pentru acest an venituri totale de 1,73 miliarde de lei, la un profit brut de 1,26 milioane de lei. De asemenea, compania şi-a bugetat cheltuieli cu investiţiile în sumă de 1,148 miliarde de lei şi estimează pentru finalul anului creanţe restante de 4,9 milioane de lei.

Compania are aproape 4.600 de salariaţi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.