Sorin Oprescu a sărbătorit Ziua Europei în Cișmigiu, alături de prefectul Paul Nicolae Petrovan

CișmigiuPrimarul Capitalei, Sorin Oprescu, a sărbătorit Ziua Europei în Parcul Cișmigiu, alături de prefectul Paul Nicolae Petrovan, șefa Rerprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Filote, ministrul de Externe Bogdan Aurescu, și cel al Fondurilor Europene, Marius Nica.

România a demonstrat că merită să fie membră a Uniunii Europene, iar românii au dovedit că sunt la fel de serioşi şi implicaţi ca şi cetăţenii celorlalte state europene, a declarat Oprescu în Piaţa Statelor Membre, amenajată în Parcul Cişmigiu.

Ziua Europei la București a fost organizată în Parcul Cişmigiu de Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret (PROEDUS) şi Centrul Infoeuropa din Ministerul Afacerilor Externe. „Mă bucur că reuşim să organizăm pentru a doua oară acest eveniment şi să serbăm împreună Ziua Europei. Încercăm astfel să aducem la un loc obiceiuri, tradiţii, activităţi şi oferte turistice ale ţărilor europene membre UE şi suntem bucuroşi că 22 de ambasade au răspuns acestei iniţiative a Ministerului Afacerilor Externe, susţinută de Primăria Capitalei. Este bine să fim împreună în această zi, să arătăm unitate şi solidaritate. Consider că România a demonstrat că merită să fie membră a Uniunii Europene, iar românii au dovedit că sunt la fel de serioşi şi implicaţi în acest proiect, precum cetăţenii celorlalte state europene”, a declarat primarul general.Cișmigiu

Șefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Angela Filote, le-a transmis bucureştenilor că speră se bucure de evenimentele organizate de Ziua Europei în Parcul Cişmigiu, dar şi în Herăstrău.

La rândul lui, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a vorbit despre importanţa zilei de 9 Mai, arătând că Ziua Europei este un bun prilej de a ne reaminti principiile şi valorile care marchează modul în care cetăţenii români, ca cetăţeni europeni, fac parte din marea familie a Europei.

Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a arătat că ziua de 9 Mai reprezintă o oportunitate de sărbătorire a unităţii şi a păcii în spaţiul comunitar, spaţiu în care România, alături de celelalte state membre, îşi doreşte să ajungă o ţară puternică.

Prefectul Capitalei, Paul Nicolae Petrovan, a menţionat că îşi doreşte ca acest eveniment să devină o tradiţie, iar Europa să devină tot mai puternică şi mai prosperă.

Piaţa Statelor Membre reuneşte reprezentanţi din 22 de ţări – Austria, Belgia, Croaţia, Cipru, Cehia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Malta, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Spania şi Suedia.

Statele membre participante la evenimentul din Parcul Cişmigiu le prezintă vizitatorilor obiceiurile, activităţile şi ofertele lor turistice, precum şi spectacole artistice tradiţionale.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.