Şofer austriac prins drogat: În maşină cu el era un poliţist

Un șofer austriac a fost prins conducând drogat și cu numere false în Arad. Pe scaunul din dreapta al bolidului oprit era un polițist.

CITEŞTE ŞI: Rapperul Gheboasă, din Dâmbovița, audiat pentru trafic de droguri

Un șofer austriac drogat și cu numere false, a fost oprit de agenții rutieri arădeni. În mașina cetățeanului austriac se afla, ca pasager, un polițist. Conform primelor date, bărbatul a intrat în țară pe la punctul de frontieră Nădlac.

Șofer austriac, prins drogat la volan. Pasagerul din dreapta era polițist

Conducerea IPJ Arad a deschis o anchetă, după ce agenții de la Rutieră l-au oprit în trafic pe cetățeanul austriac. Acesta se afla sub influența substanțelor interzise, iar bolidul pe care îl conducea avea numere false.

„Având în vedere prezenţa în calitate de pasager a unui poliţist, alături de şoferul austriac, depistat de poliţiştii Biroului Rutier la data de 2 martie a.c., în jurul orei 22.58, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, cu număr de înmatriculare fals şi posibil sub influenţa substanţelor psihoactive, Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad este abilitat să comunice următoarele: Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad a dispus efectuarea de verificări, prin Compartimentul Control Intern, în vederea stabilirii stării de fapt şi luării măsurilor legale”, a transmis, duminică, IPJ Arad.

Cetățeanul austriac a intrat în România prin Vama Nădlac

Șoferul austriac a fost prins de poliţiştii Biroului Rutier pe Calea Romanilor din Arad. Acesta se afla la volanul unui autoturism McLaren neînmatriculat şi cu numere false de înmatriculare. Potrivit oamenilor legii, acesta a intrat în România luni seară, în 26 februarie, pe la punctul de frontieră Nădlac.

Bărbatul conducea un bolid de lux în valoare de 250.000 de euro.

Șofer austriac, prins drogat la volan

Bărbatul le-ar fi spus poliţiştilor de frontieră că numerele de înmatriculare de pe McLaren aparţin altei maşini, pe care o deţine. Totuși, la controlul de frontieră nu i s-ar fi solicitat şi actele autoturismului sport pentru control. Conform polițiștilor, șoferul austriac în vârstă de 44 de ani este om de afaceri. Acesta ar deține mai multe bussines-uri în domeniul Horeca în Austria și imobiliare în România.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.