ŞOC. O învăţătoare, filmată când fura o păpuşă din mall! Este o împătimită a jocurilor de noroc

O învățătoare de la Şcoala nr. 13 din Ostroveni, judeţul Vâlcea este acuzată de părinții elevilor că a împrumutat cel puțin 2.000 de euro, bani pe care i-a pierdut la jocurile de noroc și nu i-a mai returnat.

Oamenii s-au plâns de ea, după ce aceasta angajații unui magazin au acuzat-o că a furat mai multe jucării. În urma acestor acuzații, directorul şcolii spune că urmează să-i fie desfăcut contractul de muncă.

La mijlocul lunii ianuarie, învățătoarea a fost filmată în timp ce fura o jucărie dintr-un mall din centrul oraşului Râmnicu Vâlcea.

Potrivit presei locale, femeia nu este la prima abatere. Ulterior, pe numele învăţătoarei au mai apărut şi alte acuzaţii din partea părinţilor elevilor. Unii dintre părinţi i-au spus directorului că i-au împrumutat cel puţin 2.000 de euro, bani pe care au aflat că i-ar fi pierdut la jocuri de noroc.

„Sunt mulţi părinţi care nu vor să spună, dar mulţi o să spunem. Am convins un tătic care a dat 1.000 de euro”, spune Ana Ivănescu, părinte. A cerut împrumut sume de bani extrem de mari, de la 300 de euro și până la 1.000 de euro, chiar de la părinții elevilor, invocând motive familiale, în mare parte. Niciun părinte nu și-a mai primit înapoi banii, notează Timpul de Vâlcea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.