Sfânta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului. Tradiții și superstiții. Astăzi este și Ziua Marinei

sursa foto: Basilica.ro

Pe 15 august, creştinii marchează Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, atuncu când Maica Domnului a fost înălţată la Cer de Fiul său, Mântuitorul Iisus Hristos. În calendarul popular, de Sânta Maria Mare se marchează trecerea de la vară la toamnă, iar marinarii sărbătoresc de ziua ocrotitoarei lor, Ziua Marinei. În 15 august este şi onomastica a peste 2 milioane de români.

Potrivit Bisericii Ortodoxe, Maica Domnului a mai trăit 11 ani după Înălțarea la cer a Fiului său, iar după ce a fost înștiințată de arhangheli că va merge la viața veșnică, Fecioara Maria le spunea celor apropiați: “Nu faceți din mutarea mea pricină de doliu, ci umpleți-vă de bucurie și mai mare. Doresc să merg la Fiul meu”.

După ce Fecioara Maria și-a cerut iertăciune de la toți, și-a dat duhul. Domnul s-a coborât din ceruri pentru a primi în mâinile sale sufletul ei cel sfânt. Atunci s-au petrecut multe minuni: ochii orbilor și auzul surzilor s-au deschis, ologii și bolnavii s-au vindecat. Potrivit crestinortodox.ro trupul a stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat în chip tainic spre lăcașurile cerești.

Tradiția mărturisește că Toma sosește la Ierusalim în a treia zi după înmormântarea Maicii Domnului. Dorind să cinstească trupul ei, Apostolii au deschis mormântul. Dar minune! Mormântul era gol. Trupul Fecioarei Maria a fost ridicat la ceruri de Fiul ei.  Mai mult Adormirea Maicii Domnului este privită ca mutarea la Viață, viața veșnică, din acest motiv sărbătoarea nu este una a tristeții, ci a bucuriei.

Tradiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare

Așa cum aproape orice sărbătoare ortodoxă aduce cu ea tradiții și obiceiuri, așa și sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare are tradiții și obiceiuri specifice.

De sărbătoarea Sfintei Maria Mare nu se muncește, nu se coase și nici nu se spală haine. Sărbătoarea Sântămăriei se ține mai ales pentru sănătate, dar și pentru căsătorie, vindecare, naștere ușoară sau ocrotire de rele.

În multe zone ale țării, cu precădere la sate, se obișnuiește ca în ziua de Sfânta Maria Mare să se facă masă comună în curtea bisericii. La această masă participă atât sătenii, cât și străinii din alte sate. Se cinstește astfel marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului.

Un alt obicei specific acestei zile de sărbătoare se referă la împărțirea de struguri și prune din noua recolată, dar și alte bucate pentru sufletul morților. Dimineața se merge la biserică și se sfințesc toate cele ce urmează să fie împărțite.

De asemenea, sărbătoarea Sfintei Maria Mare este prilej pentru bărbați să schimbe pălăria cu căciula, altfel riscă să fie ironizați prin zicala: “A trecut Sâtămărie / Te-ai ….. în pălărie!”.

Superstiții de Sfânta Maria Mare

Potrivit, traditii si superstitii, cele mai multe dintre superstițiile zilei de Sfânta Maria Mare fac referire la vremea ce va urma, dar și la bunăstarea casei și a familiei.

Se spune că dacă înfloresc trandafirii pe la Sfânta Maria, toamna va fi una lungă și blândă.

În unele sate din România nu se aprinde focul cu două zile înainte de Sfânta Maria Mare. Cei care încalcă această superstiție riscă să se îmbolnăvească sau să le ia foc acareturile.

Tot de la Sfânta Maria Mare este interzis scăldatul în apele râurilor, fiind spurcate de cerbi, dar și dormitul pe prispa casei.

Ziua Marinei, ocrotitoarea marinarilor

Ziua de Sfânta Maria Mare este și Ziua Marinei. Sfânta Fecioară Maria fiind considerată ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.

Se obișnuiește ca în această zi, în principalele porturi maritime și fluviale, să aibă loc ceremonii militare și religioase, depuneri de coroane la monumente reprezentative, exerciții demonstrative, jocuri marinărești, spectacole artistice, focuri de artificii.

An de an în portul Constanța au loc festivități și evenimente dedicate, la care participă și președintele României.

Se spune sau nu “La multi ani” de Sfânta Maria Mare

Aproape 2,2 milioane de români poartă numele de Maria sau derivate ale acestuia. Pentru toți aceștia este prilej de sărbătorire a onomasticii și de cinstire al numelui pe care îl poartă.

Pornind de la faptul că este vorba de Adormirea Maicii Domnului, deci trecerea în neființă a Facioarei Maria, se presupune că este păcat dacă spui “la mulți ani” celor care poartă numele de Maria. Prin urmare, ziua onomastică ar putea fi sărbătorită doar pe data de 8 septembrie, de ziua nașterii Fecioarei Maria.

Totuși, Biserica nu consideră greșit să spui “La multi ani” cu ocazia acestei sărbători, Sfânta Maria Mare fiind considerată o sărbătoare plină de bucurie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here