Şeful clanului Sportivilor, Bebino, săltat pentru trafic de droguri!

Procurorii DIICOT, împreună cu polițiștii și jandarmii, au descins miercuri dimineață la mai multe adrese din București și Călărași, la traficanți de cocaină.

CITEŞTE ŞI: Adrian Năstase, acuzat că a trimis tablouri false la Muzeul de Artă

La data de 24.01.2024 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București efectuează 6 percheziții domiciliare, în municipiul București și județul Călărași, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, transmite DIICOT. Conform unor surse, printre cei vizaţi şI află şI Bebino, şeful clanului Sportivilor.

Vindeau cocaină

Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada noiembrie 2023 – ianuarie 2024, doi suspecți au comercializat, respectiv intermediat comercializarea unor cantități de cocaină (drog de mare risc), către consumatori din municipiul București.

Acțiunea este realizată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Suportul de specialitate este asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.