Şefia Poliţiei de Frontieră decapitată după fuga lui Cherecheş

Șeful Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu, a fost demis duminică seara, după ce primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fugit vineri din țară prin Vama Petea folosind documentele unei rude la frontieră. De asemenea a fost demis și șeful IPJ Maramureș și a fost schimbată conducerea Academiei de Poliție.

CITEŞTE ŞI: Cherecheş a fugit din țară pe sub nasul Poliției de Frontieră

„Eliberarea din funcția de Inspector General al Poliției de Frontieră a chestorului de poliție Victor Ștefan Ivașcu, cu acordul acestuia, și asigurarea continuității conducerii, prin efectul legii, de către Inspectorul General Adjunct, chestor de poliție Cornel Laurian Stoica”, se arată în comunicatul ministerului de Interne, condus de Cătălin Predoiu.

Încrederea populaţiei

MAI argumentează că schimbările au fost efectuate pentru a „susține restabilirea unui nivel înalt de eficiență managerială și profesională, precum și a încrederii cetățenilor în lege și autorități”.

A fost demis șeful IPJ Maramureș și a fost schimbată conducerea Academiei de Poliție

„Astfel, în urma ședințelor de analiză managerială desfășurate împreună cu șefi de structuri și la nivelul conducerii MAI, au fost luate o serie de măsuri manageriale.

În funcție de regimul juridic al fiecărei funcții ocupate din cele de mai jos, au fost decise:

Control la Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș

Inspectoratul General al Poliției Române va evalua până la data de 6 decembrie 2023 managementul Direcției de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române, structură cu responsabilități de coordonare a activității de supraveghere judiciară.

Alte schimbări

De asemenea, pentru consolidarea capacității instituționale a structurilor de suport operativ de pe raza Curții de Apel Cluj, MAI ia măsura înlocuirii conducerii Brigăzii de Operațiuni Speciale Cluj prin împuternicirea unui alt ofițer în funcția de șef al Brigăzii și ânlocuirea conducerii Serviciului Județean de Protecție (Direcția Generală de Protecție Internă) Maramureș prin împuternicirea unui alt ofițer în funcția de șef al serviciului. În același timp, MAI a dispus împuternicirea în funcția de comandant (rector) al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” a generalului de brigadă Liviu Uzlău.

Schimbarea din funcția de șef al Poliției de Frontieră a lui Victor Ștefan Ivașcu vine după ce primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fugit vineri dimineață din România.

Inspectorului general al Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu, declara sâmbătă că primarul din Baia Mare, care a ieșit din țară prin Vama Petea vineri la ora 7.49, a folosit o altă identitate la trecerea graniței către Ungaria, iar ofițerul de frontieră care l-a verificat pe Cherecheș este cercetat de o comisie disciplinară.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.