Șefa Secției Cardiologie 1 din Sibiu a murit din cauza COVID 19. Avea 55 de ani

sursa: Turnul Sfatului

Medicul Gabriela Eminovici, șefa Secției Clinice Cardiologie 1 din Sibiu a murit din cauza COVID 19. Anunțul a fost făcut pe Facebook de reprezentanții spitalului din Sibiu.

„Dragi prieteni, cu mare tristețe vă anunțăm că dna. Dr. Eminovici Gabriela, medicul șef al Secției Clinice Cardiologie I a SCJU Sibiu a pierdut, din păcate, lupta cu virusul Sars-Cov2. Dumnezeu să o ierte și să o odinească în pace. S-a stins din viață un cardiolog de excepție, cu o pregătire deosebită și cu o reală vocație, iar medicina sibiană este de astăzi, mai săracă, pierzând un profesionist desăvârșit. Dna. Dr. Gabriela Eminovici s-a dedicat permanent meseriei și pacienților pe care i-a îngrijit cu devotament și empatie și va rămâne mereu atât în inimile colegilor săi cât și în inimile pe care le-a tratat și le-a dat șansa la viață”, este mesajul reprezentanților Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, pe Facebook.

Medicii de la Spitalul Județean Sibiu recomandă tuturor să se vaccineze. „Pandemia Covid-19 mai face o victimă în rândul personalului medical care, mai mult decât oricine, este supus permanent riscurilor. Tocmai de aceea, subliniem încă o dată că este în puterea noastră, a tuturor, să  contribuim la limitarea numărului de infectări și a cazurilor grave, prin vaccinare”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.