Se face curăţenie în Guvern: Pe cine va remania Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu pregătește o amplă remaniere guvernamentală, care va avea loc la finalul lunii martie sau începutul lunii aprilie.

CITEŞTE ŞI: Ciolacu despre vila de protocol din Aviatorilor: „Preşedintele nu mi-a cerut spaţiu locativ sau să aprob vreun ban pentru o clădire”

În coaliție s-a căzut de acord ca niciun ministru care dorește să candideze la alegerile locale sau europarlamentare să nu o facă fiind încă în funcție, de aceea se va produce o remaniere amplă.

Pe lângă asta, doar în cazul PNL, este adoptată o altă regulă, de la care Nicolae Ciucă nu va face rabat: liderii de filiale județene vor fi obligați să candideze la primărie sau la consiliul județean.

În ultimele zile s-au conturat listele pentru alegerile europarlamentare, iar din partea PSD și PNL ar putea fi mai mulți miniștri pe locurile eligibile.

Miniștrii care ar putea candida la europarlamentare sau locale:

Miniștri din PNL:

  1. Raluca Turcan – ministrul Culturii (lider al PNL Sibiu): conform regulii din PNL este obligată să candideze la primăria Sibiu sau la CJ Sibiu.
  2. Alina Gorghiu – ministrul Justiției (lider al PNL Argeș): conform regulii din PNL este obligată să candideze la primărie sau la consiliul județean, dar sursele noastre susțin că Alina Gorghiu își dorește un mandat de europarlamentar.
  3. Adrian Veștea – ministrul Dezvoltării (Liderul PNL Brașov) – conform regulii din PNL este obligat să candideze la primăria Brașov sau la CJ Brașov. Veștea a venit în funcția de ministru direct din postura de președinte al CJ Brașov.
  4. Sebastian Burduja – ministrul Energiei (liderul PNL București): este candidatul asumat de PNL pentru Primăria Capitalei, în cazul în care liberalii vor merge pe cont propriu.

Miniștri din PSD:

  1. Simona Bucura Oprescu – Ministrul Muncii: numele său este vehiculat pentru o candidatură la alegerile europarlamentare pe lista PSD.
  2. Alexandru Rafila – Ministrul Sănătății: numele său este vehiculat pentru o candidatură la alegerile europarlamentare pe lista PSD.

Lista rămâne deschisă pentru că nu s-au finalizat încă negocierile dintre PSD și PNL.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.