S-a promulgat legea, liber la golănii. Partidele nu vor mai fi executate silit în campania electorală

Servicii Publice SA Veniturile totale medii lunare ale unei familii

campania electoralăPreşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că a promulgat legea prin care conturile partidelor nu puteau fi executate silit în campania electorală.

Este vorba despre Legea pentru modificarea şi completarea Legii 334 din 2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, care conţine prevederi controversate. Iohannis a susţinut însă că legea le permite partidelor să participe la campania electorală şi la „exprimarea voinţei politice”.

„Practic, contul de campanie al unui partid nu poate fi executat silit. Trebuie să ţinem cont când evaluăm această nouă normă de cel puţin două lucruri. Primul lucru se referă la faptul că există un fenomen, negativ în esenţă, dar există, numit migraţia politică – politicieni care părăsesc un partid şi trec în alt partid sau politicieni care părăsesc un partid şi înfiinţează alt partid. Este foarte uşor de imaginat că un creditor al unui partid migrează el sau migrează simpatia creditorului către un nou partid şi atunci putem să ne imaginăm situaţii în care competiţia politică este falsificată dacă se aplică o executare silită la contul unui partid, exact în campania electorală „, a susţinut Iohannis.

El a invocat şi articolul 8 din Constituţie, potrivit căruia partidele politice contribuie la definirea şi exprimarea voinţei politice. „Or, dacă contul de campanie al unui partid este blocat exact în campania electorală, atunci cu siguranţă apare o situaţie care afectează semnificativ felul în care acel partid se poate exprima sau poate contribui la formarea voinţei politice. Ţinând cont de aceste aspecte, am considerat că norma nou introdusă de legiuitor este corectă, drept pentru care am promulgat această lege”, a mai susţinut preşedintele.

Reprezentanţii societăţii civile au cerut respingerea legii şi au susţinut că „partidele au strecurat o prevedere care le asigură protecţie totală împotriva propriilor creditori”, în contextul în care datoriile partidelor parlamentare, din campaniile anterioare, se ridică la peste 12 milioane de euro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.