Românii care au avut COVID 19 ar putea fi vaccinaţi cu o singură doză

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, spune, după ce Franța ar putea decide folosirea unei singure doze de vaccin pentru cei care au făcut deja COVID-19, că România va adopta măsura când vor exista date oficiale.

„Noi monitorizăm cu mare atenție toate recomandările la nivelul țărilor UE”, a spus Valeriu Gheorghiță, iar în momentul în care vor exista date suplimentare referitoare la faptul că o singură doză este suficientă pentru a asigura atât un nivel imun-protector imediat după vaccinare, cât și pe perioada de monitorizare a persoanelor respective, „cu siguranță și România va adopta aceste măsuri”.

CITEŞTE ŞI: Gheorghiță nu recomandă consumul de alcool înainte vaccinării anti COVID:„Scade imunitatea”

Până atunci, autoritățile recomandă administrarea a două doze, chiar și persoanelor care în prealabil s-au infectat cu Sars-Cod-2.

„De ce acest lucru? Pentru că – datele pe care ne bazăm vin din studiile științifice efectuate – sunt dovezi medicale în acest sens care ne arată că profilul de siguranță, incidența și frecvența reacțiilor adverse la cele două categorii de persoane – persoane care au avut istoric de infecție, respectiv persoane fără istoric de infecție – a fost similar, fără să se înregistreze un profil de siguranță diferit la aceste categorii de persoane”, a afirmat Gheorghiță.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.