România, solicitată să facă o nouă propunere de comisar european

comisia europeana, sursa foto: google
comisia europeana, sursa foto: google

A patra încercare a României de a numi un candidat pentru postul de eurocomisar a fost din nou un eșec.Comisia Europeană a decis că Guvernul român demis nu poate face o nominalizare, potrivit Rador.

Potrivit postului de radio din Serbia B92,  premierul demis Viorica Dăncilă l-a propus pentru postul de comisar pe Victor Negrescu, după ce preşedinta CE solicitase, tot printr-o scrisoare, că România să propună cât mai repede un candidat. Preşedintele Iohannis (PNL) a criticat propunerea premierului demis Dăncilă, afirmând că această „nu are legitimitatea” pentru a lua o decizie. Preşedintele a mai afirmat că Dăncilă nu s-a consultat cu el nici în luna septembrie, cu ocazia transmiterii primei propuneri de comisar european,  Rovana Plumb.

 „Noua propunere a guvernului încă în exerciţiu nu a fost coordonată cu preşedintele. Ţînând cont de recentele evoluţii politice, trebuie să realizăm un pas înainte”, a declarat în faţa jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Comisiei.

„Indiferent de ce nume va propune România, candidatul trebuie să aibă şi acceptul preşedintelui şi trebuie apoi să treacă de votul Parlamentului European. În România există îndoieli că nominalizarea a fost făcută într-un mod legitim”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.