Ramona Mănescu, implicată în retrocedări dubioase împreună cu Dragoş Dobrescu şi Cristian Poteraş

Peste 14 hectare de teren au fost retrocedate suspect, în Sectorul 6, în beneficiul eurodeputatului PNL Ramona Mănescu, al magnatului imobiliar Dragoş Dobrescu şi al fostului primar Cristian Poteraş, au dezvălui jurnaliştii de la Rise Project.

Ramona Mănescu, fost ministru al Transporturilor în Guvernul Ponta şi actual deputat din partea PNL în Parlamentul European, ar fi câştigat 2,35 milioane de euro din specularea drepturilor succesorale ale unor terenuri, la începutul carierei sale politice, în 2005-2007, când era vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Tineret.

Retrocedările prezentate de Rise Project nu au legătură cu condamnarea penală a fostului primar Cristian Poteraş, dar au fost făcute în favoarea aceloraşi beneficiari şi în aceeaşi perioadă de timp. Jurnaliştii de la Rise Project precizează că este neclar dacă s-a încălcat legea fondului funciar, dar este clar că au fost, ca şi celelalte, preferenţiale şi speculative. Acţionând prin intermediul unor interpuşi, Mănescu, Poteraş şi Dobrescu au cumpărat împreună – de la oameni simpli, care îşi pierduseră speranţa că statul le va mai da înapoi ceea ce le luase în timpul comunismului – drepturile succesorale asupra unor terenuri, plătind 327.000 de euro.

Imediat ce şi-au însuşit aceste drepturi, terenurile, care nu fuseseră restituite cu anii, la cererea unor anonimi, le-au fost restituite lor, la adrese convenabile. Propunerile de restituire au fost făcute chiar de Cristian Poteraş, la acea vreme şef al Subcomisiei Locale de Fond Funciar a Sectorului 6, iar deciziile de retrocedare propriu-zise au fost luate de Comisia Muncipală de Fond Funciar, de pe lângă Prefectura Bucureşti.  Au devenit, astfel, proprietarii a 14,2 hectare, mai scriu jurnaliştii de la Rise Project.

După câteva luni de aşteptare, timp în care piaţa locuinţelor a luat avânt, iar preţurile au urcat spre punctul de maxim al boomului imobiliar de acum zece ani, cei trei au vândut terenurile cu 17,8 milioane de euro unor multinaţionale din domeniul dezvoltărilor edilitare. Profitul net al acestei afaceri ar fi fost de 17,5 milioane de euro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.