RADET: lucrările la rețeaua de termoficare din zona Filantropia vor fi gata mai devreme

Lucrări majore de înlocuire a rețelei de termoficare în zona Filantropia

Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) București a anunțat marți că va termina cu o lună mai devreme lucrările la conductele aferente rețelei primare de termoficare din zona Filantropia.

„RADET anunță locuitorii Bucureștiului că, în urma evaluării lucrărilor de reparații efectuate la conductele aferente rețelei primare de termoficare din zona Filantropia, termenul de finalizare va fi de 60 de zile, în loc de 90 de zile, așa cum a fost anunțat inițial. (…) Pe 25 iulie au început lucrările de înlocuire a tronsonului de rețea de termoficare în zona Spitalului Filantropia din Sectorul 1, cu o vechime în exploatare de peste 35 de ani. Tronsonul de rețea termică are o lungime de aproximativ 330 de metri liniari”, se precizează într-un comunicat de presă al RADET dat publicității marți.

Acest tronson de rețea alimentează cu agent termic primar zone importante ale Bucureștiului, printre care Iancu de Hunedoara, Dorobanți, Floreasca, Ștefan cel Mare, Aviației sau zona Aeroportului Băneasa. Pe timp de iarnă, aceste cartiere nu pot fi alimentate din alte rețele de termoficare, deoarece nu se pot realiza condițiile termice și hidraulice necesare acestor operațiuni, menționează reprezentanții RADET.

„Ca urmare a unei bune organizări a șantierului, termenul de finalizare a lucrărilor poate fi redus cu aproximativ 30 de zile. Săptămânal, bucureștenii vor primi informații cu privire la stadiul acestor lucrări”, a declarat Valentin Vițalariu, directorul general al RADET.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.