Primarul Piedone, către directorii din primărie, după ce a verificat lucrările din teren: „Astăzi m-ați dezamăgit, m-ați păcălit, m-ați mințit!”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a verificat personal lucrările făcute pe teren de angajații primăriei și raportate de directori ca fiind finalizat.

Edilul s-a luat cu mâinile de cap când a văzut că lucrările au fost făcute de mântuială și nici nu au fost finalizate, așa cum i s-a spus. El i-a tras la răspundere pe directorii din primărie, care îl „cred naiv și mai ales… insignifiant”.

Edilul a povestit pe Facebook ce a găsit în teren, atunci când a mers în inspecție.

„Le mulțumesc directorilor de la Infrastructură, Poliția Locală și Salubrizare că, uneori, mă cred naiv și mai ales… insignifiant!

Explic motivul de astăzi:
Eram pe teren, să iau pulsul sectorului, așa cum îmi este obiceiul! Și… ce-mi vad ochii? Gunoaie, lucru de mântuială și șmecherie golănească!!!
BĂTAIE DE JOC!

Într-o zonă proaspăt amenajată, taman între copaci, am găsit… UN GARAJ ILEGAL!

Ce au făcut cei de la Infrastructură? Nu l-au extras, nu l-au demolat! Din motive doar de ei știute… i-au făcut confort sporit proprietarului! Pentru asta… au modificat chiar și proiectul oficial! Sincer, încă sunt ȘOCAT și DEZAMĂGIT și…

Stați că mai am!
Două lucrări anunțate ca proaspăt finalizate sunt și acum… neterminate!
Gunoi? Desigur!

A fost nevoie să-mi arate cetățenii că lângă o lucrare nouă, oficialii societăților din teren au lăsat, bine merci, UN FOCAR DE INFECȚIE!
Domnilor directori de la Infrastructură, Salubrizare și Poliție Locală vă anunț fără niciun dram de respect că ASTĂZI M-AȚI DEZAMĂGIT, M-AȚI PĂCĂLIT, M-AȚI MINȚIT!

Mâine voi verifica dacă ați dus la îndeplinire ordinele pe care vi le-am transmis în această după amiază!!!”, a scris primarul Piedone pe pagina personală de Facebook.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.