Primăria Sectorului 5 a preluat administrarea tuturor piețelor din sector. Primarul Piedone: Sunt o prioritate pentru mine!

Primăria Sectorului 5 a preluat în administrare toate piețele agro-alimentare din acest sector. Anunțul a fost făcut de primarul Cristian Popescu Piedone, care a asigurat că amenajarea piețelor va fi o prioritate pentru el. Prima piață care a fost reabilitată a fost Rahova.

„Dragi prieteni, stimați cetățeni ai comunității noastre, de curând, primăria a preluat administrarea tuturor piețelor din sector!
Vă anunț, cu respect, că sunt deja prioritate pentru mine!
Le vom bugeta decent pentru anul viitor, iar din ianuarie încolo… vom munci să le amenajăm cum se cuvine și le vom reda cetățenilor și negustorilor, deopotrivă!

Momentan, am adus culoare și natură, ordine și respect pentru cetățean în zona celei mai cunoscute piețe agroalimentare din sector: Rahova.

Munca „Echipei Piedone” începe să capete contur în comunitatea noastră!

Le mulțumesc tuturor celor care trudesc pe teren, de la infrastructură și până la salubrizare! Doar datorită muncii și colaborării lor, imposibilul devine posibil!

Sunt fericit când văd că dorințele cetățenilor sunt împlinite!
Desigur, avem multe, foarte multe dorințe de îndeplinit în toate cartierele, pe toate străzile!

Le vom îndeplini, așa cum ne-am angajat s-o facem!
Civilizația poate exista doar acolo unde există respect reciproc, curățenie și pace!

Oameni buni, continuăm să muncim și să facem imposibilul… posibil!”, a scris pe Facebook primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.