Primăria sectorului 3: Taxele și impozitele se plătesc fără penalități până pe 30 septembrie

Taxele și impozitele în sectorul 3 se plătesc fără penalități până pe 30 septembrie, potrivit unui comunicat al autorității locale transmis joi Agerpres. Direcția Generală de Taxe și Impozite Locale (DGTIL) sector 3 precizează că 30 septembrie este termenul scadent de plată pentru semestrul al doilea al acestui an fiscal.

functionari publici ghiseuDepășirea termenului de 30 septembrie atrage după sine aplicarea unor majorări în cuantum de 2% pe lună pentru neplata la termenul prevăzut a taxelor și impozitelor locale pe clădiri și terenuri, respectiv a taxelor pentru mijloacele de transport.

De asemenea, neachitarea la termen a taxelor și impozitelor va fi urmată de demararea procedurii de executare silită în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală, prin emiterea și comunicarea de somații, titluri executorii, instituirea de popriri asupra disponibilităților bănești ale debitorilor și sechestre asupra bunurilor mobile și imobile.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.